la opt seara
cimitirul plin de lumânări
ca un vas cu flori
oameni fericiţi parcă trec pe lângă noi
„vreau să fiu ars” îmi spune manuel
„nu-mi plac viermii”
da, să fiu arsă apoi
să-mi fie aruncată cenuşa de la înălţime
„nu” îmi zice el
„nu vreau să fiu împrăştiat
vreau la munte
sau undeva lângă mare
să fie linişte şi să fiu tot eu”
merg în vârful degetelor
îl întreb cum e a gâdila în italiană
şi-i spun apoi că mă deranjează ceva în tălpi
ca şi cum morţii m-ar gâdila
furnicături
suntem în grup şi căutăm ieşirea
dar nu dăm decât de colţuri
după care nu mai ai unde să mergi
du-pă-ca-re-nu-mai-ai-un-de-să-mer-gi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
critica perfecţionează