Scrisul la două mîini e un exercițiu foarte special și plăcut, deci e o metodă perfectă pentru a-mi reveni în forță.
ninsoare cu lupi
deasupra orașului ninge cu lupi
albi cu ochii de jar și negri cu urechile tăiate
lupii se iau de rochia neagră
și își poartă cozile pe marginea tivului mut
nu latră, nu mușcă, nu adulmecă
zeița nu le zîmbește niciodată
tace și prin cartierele vechi
merge după ei cu pas de prizonieră
haita ninsorii vrea să îi aducă ofrandă
sufletul rochiei
nu l-au prins încă
printre blocurile cenușii fuge tot mai tare
la capătul tunelul
rochia face acrobații pe frînghie în picioarele goale
și-n porii tălpilor ei se îngrămădesc
parfumurile hainelor proaspăt întinse la uscat
da, azi vreau să ningă cu lupi
eu însumi nu mai știu ce sunt
poate chiar un lup de himere
poate doar parfumul scurs pe botul lui înspumat
și-aș mai vrea să-mi pun rochia neagră,
dar întunericul e mult prea alb pentru mine
și nu-mi rămîne decît să-mi lepăd pielea
și să stau cu albastrul dezvelit în fața lor
să urlu și să-i strig pe nume
pînă cînd toți lupii, toată ninsoarea și cerul
îmi vor pătrunde în oase
și-acolo să își facă culcuș pentru veci
ca eu să nu fiu eu
ci doar un amestec de vieți
din care știu că n-am sa pot să pot fugi
niciodată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
critica perfecţionează