plaja creștea sub tălpile noastre
ca un boboc de floare
și tu îmi ziceai să dau pur și simplu
din mâini
mă țineai de talie
și-mi ziceai să dau din mâini
până când nu am mai înțeles dacă zbor sau înot
știi că deodată apa
nu mai era apă
și stând cu ochii închiși
dansam deasupra aerului
ca două păsări mute, dar vii
știi că deodată aerul
nu mai era aer
și ne-am pomenit
într-un univers din apă
în care ne iubeam ca delfinii
și-mi puneai la gât stele de mare
știi că deodată cineva
aruncase o undiță
de care atârnau ceruri,
iar noi am mușcat precum
o făcuse eva și adam
în mijlocul raiului
știi tu, iubitule, că era Dumnezeu?
Superb... n-am cuvinte! Mi-a mers direct la suflet!
RăspundețiȘtergeremă bucur. mulțumesc
ȘtergereMagnific !
RăspundețiȘtergeremerci.
Ștergeredeci nu te potolesti!!! tot asa geniala vrei sa ramai!!! pai atunci ramai si mai geniala!!!
RăspundețiȘtergerefelicitari!!! chiar e un text care merge la suflet!!!
exagerezi. nu sunt eu genială. am o perioadă foarte agitată și grea cu trecerea în treapta universitară și am scris mai rar ultimul timp, deci mă bucur că ți-a plăcut.
Ștergereîți trimit mîine volumul de poezie.
minunat ( mi-ai lipsit ) :*
RăspundețiȘtergeremerci. sper să nu mai lipsesc.
Ștergere