| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

vineri, 1 aprilie 2011

Eram înăuntru cînd a murit

În lumina moartă de-afară
un cuc alb zboară cu aripile mutilate.
Cerului i-a căzut un dinte şi alţii doi
se clatină din rădăcini. E semn de moarte.
Mă tupilez după inima lui Shirley să nu mă ia frigurile.
„Cum stai?” mă întreabă după o vreme,
„E mai bine în tine decît în carul morţii”.
Shirley ca toţi cîinii vede alb-negru,
dar ochii lui au învăţat să pipăie culorile.
Îmi spune cum am pictat azi florile pe tivul singurătăţii noastre
şi-mi aduce oja de pe noptieră să ne mîzgîlim unghiile cu viaţă.
A noastră rătăceşte într-un cosmos pe care îl ştiu doar fluturii.
Stau cu Shirley pe tiv de prea mult timp ca să mai putem merge
şi fluturii uită să intre pe la noi. I-am întreba cum o mai ducem,
dacă mai suntem vii acolo unde suntem şi dacă mai e întreagă
servieta cu inimi. S-ar putea să avem nevoie de ea. Shirley e bătrîn
şi, singură, nu-mi rămîne decît să mor lîngă el.
„Cum stai?” l-am întrebat după o vreme.
„Shirley se teme de cuci”.

Un comentariu:

  1. Ceva nou la tine. Poemul ăsta îmi place foarte mult, cel mai mult! M-am simţit o protagonistă a poemului. Eu eram înlăuntrul poemului. M-au fascninat imaginile poetice.

    mf

    RăspundețiȘtergere

critica perfecţionează