visez cum alunec
pe marginea patului dintre
stînci
plapuma mea albă
îşi cere libertatea nocturnă
cînd beată de somn
spun morţii:
da
las tălpile să-mi rupă cearşaful
ca pe-o coajă de grapefrut
şi rîd(!)
de ce o fac de fiecare dată cu gura deshisă?
ce are-„a rîde” cu gura mea?
poate că măruntaiele dinlăuntrul meu
tot ar vrea să iasă în lume
oare cum o fi
dacă ne-am purta corpurile pe dos?
frumoase versuri.imi plac foarte mult poemele pe care le faci tu...bravo.continua tot asa:X
RăspundețiȘtergeremulţumesc mult.
RăspundețiȘtergeremă bucur.
diana
cred ca daca ne-am purta trupurile pe dos am fi oleaca mai reali. ni s-ar vedea virtutea si murdaria stand la taifas despre cum sa traiesti murind si cum sa fii mort, traind.
RăspundețiȘtergerepupici!
Genial! Nu ai un stil clasic de a scris ceea ce ma face sa iti apreciez foarte mult poeziile. Keep up the good work!
RăspundețiȘtergereSa ne citim cu bine >:D<.